LEV IASIN, PAIANJENUL NEGRU

4 minutes, 32 seconds

Pe 22 octombrie, Lev Iasin ar fi implinit 88 de ani. Cu acest prilej, va invit sa ne reamintim de povestea singurului portar distins cu Balonul de Aur gratie acestui capitol din cartea „100 de fotbalisti legendari”.

Dacă Ricardo Zamora a fost cel mai strălucitor portar al perioadei interbelice, Lev Iaşin s-a distins drept cel mai bun goalkeeper după Al Doilea Război Mondial. Mai mult chiar, el a fost ales drept portarul celui mai bun 11 din toate timpurile din istoria Cupei Mondiale şi totodată în echipa ideală a secolului XX. Dar cea mai mare recunoaştere a valorii şi a calităţilor sale excepţionale a venit din partea revistei France Football, care i-a oferit Balonul de Aur în 1963, Iaşin fiind singurul portar din istoria fotbalului aureolat cu această distincţie individuală. Totodată, din 1994, la patru ani după dispariţia marelui Lev, FIFA a dat numele lui Iaşin şi trofeului oferit celui mai valoros portar de la fiecare Cupă Mondială. Dincolo de toate acestea, Iaşin a rămas în istorie şi pentru recordul absolut de penalty-uri apărate în carieră, 151. De altfel, una dintre maximele sale celebre a fost: „Bucuria de a-l vedea pe Iuri Gagarin cum zboară în spaţiu poate fi depăşită doar de bucuria apărării unui penalty!”

În întreaga sa carieră, Lev Iaşin a jucat 812 meciuri, iar în 270 dintre acestea n-a primit niciun gol.

Povestea lui Iaşin începe în 1929, pe 22 octombrie, când se naşte la Moscova într-o familie de muncitori. La 12 ani, în 1941, a fost evacuat împreună cu părinţii la Ulianovsk din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial şi a revenit la Moscova trei ani mai târziu.

Acum este greu de crezut că în biografia sa sportivă a existat un moment când era gata să lase fotbalul pentru a deveni hocheist. Şi asta chiar la începuturile carierei sale. În 1950, la 21 de ani, a disputat primul său meci în poarta lui Dinamo Moscova într-un meci amical, dar nu a fost un debut prea fericit, întrucât a luat gol dintr-o respingere a portarului advers. În acel an, nu a mai evoluat decât în două partide de campionat, şi acelea cu destul de multe greşeli, şi nu a mai apărut în echipa de seniori până în 1953. În paralel cu fotbalul, Iaşin şi-a încercat norocul şi în poarta echipei de hochei pe gheaţă a lui Dinamo Moscova, alături de care a cucerit o Cupă a URSS, fiind desemnat şi al treilea goalkeeper al campionatului sovietic. Totuşi, a ales fotbalul şi bine a făcut pentru că în 1954, era convocat în premieră în naţionala URSS, pentru care a disputat 78 de meciuri până în 1970. O popularitate uriaşă a dobândit în 1956, când selecţionata URSS a obţinut la Melbourne titlul olimpic în turneul de fotbal. Patru ani mai târziu, cu un Iaşin strălucitor între buturi, naţionala sovietică se impunea la Paris şi devenea campioana Europei. Automat, aşteptările Mamei Rusia deveneau uriaşe în perspectiva Cupei Mondiale din Chile din 1962.

Cu Iaşin între buturi, selecţionata URSS s-a clasat pe primul loc, fără eşec, într-o grupă cu Iugoslavia, Uruguay şi Columbia. Dar, în sferturi, Zbornaia a pierdut surprinzător în faţa țării gazdă, Chile: 1-2.

După acest eșec, cel mai dur tir de critici s-a îndreptat tocmai către Lev Iașin. Deoarece împlinise deja 30 de ani, birocraţii fotbalului se gândeau serios dacă nu era cumva momentul să-l trimită pe Iaşin la pensie, iar suporterii lui Dinamo Moscova l-au întâmpinat pe teren cu fluierături. Astfel, Iaşin trebuia să treacă printr-o nouă serie de încercări, chiar şi după ce devenise un mare portar.

Dar în anul următor, 1963, Lev Iaşin a fost invitat să apere poarta unei selecţionate mondiale pe legendarul stadion Wembley într-un meci dedicat centenarului fotbalului englez. Într-o companie selectă, alături de Ferenc Puskas, Alfredo di Stefano, Raymond Kopa și Eusebio, Iaşin a fost din nou strălucitor. Prestația sa din „Templul fotbalului” a fost și argumentul final care i-a adus Balonul de Aur, trofeul decernat de revista France Football celui mai bun fotbalist al anului în Europa. Până astăzi, Iașin a rămas singurul portar distins cu acest premiu de excelență!

În 1966, în Anglia, Iașin și naționala URSS au reușit un Mondial mult peste cel din urmă cu patru ani, ocupând la final locul al patrulea. Popularitatea sa deosebită a fost accentuată și de echipamentul său de joc, negru complet din cap până în picioare, ceea ce i-a atras porecla de „Păianjenul negru”.

Lev Iașin a apărat pentru ultima oară poarta naționalei în 1971, iar după meciul său de retragere de la Dinamo Moscova, Lev Ivanovici Iaşin a continuat să lucreze la clubul său de suflet. În ultimii ani din viață, Iaşin a avut mult de suferit. În 1986, din cauza unei tromboflembite contractate la Budapesta, i-au fost amputate ambele picioare, iar în 1990, la doar 60 de ani, a decedat în urma unui cancer stomacal. În semn de omagiu, o statuie de bronz tronează în faţa stadionului Dinamo din Moscova, iar Federaţia Internaţională pentru Istoria şi Statistica Fotbalului l-a desemnat pe Lev Iaşin drept cel mai bun portar al secolului XX.

There are 0 comments .

Lasă un răspuns