RUUD GULLIT, FOTBALISTUL TOTAL

6 minutes, 27 seconds

Mâine, Ruud Gullit împlinește 55 de ani. Cu acest prilej, vă propun să ne reamintim de liderul celei de-a doua generaţii de aur a fotbalului olandez, după cea a lui Johan Cruyff, cu care Gullit a și fost coechipier pentru o scurtă vreme la Feyenoord Rotterdam, prin intermediul acestui capitol din cartea „100 de fotbaliști legendari”.

Gullit a fost căpitanul Olandei în 1988, când Portocala Mecanică a lui Rinus Michels a cucerit titlul european, singurul său trofeu major din istorie. Gullit a fost Balonul de Aur în 1987 şi a fost una dintre piesele-cheie ale lui Arrigo Sacchi, alături de Marco Van Basten şi Frank Rijkaard, în echipa Milanului care a dominat fotbalul european la sfârşitul anilor ‘80 şi începutul anilor ‘90, când a câştigat două Cupe ale Campionilor Europeni, trei titluri de campioană în Italia, două Supercupe ale Europei, două Cupe Intercontinentale şi trei Supercupe ale Italiei.

Ruud s-a născut pe 1 septembrie 1962 la Amsterdam, dintr-un tată surinamez, George Gullit, şi o mamă olandeză, Ria Dil, o supraveghetoare la Rijksmuseum. Numele său la naştere a fost Rudi Dil, iar mai târziu avea să semneze toate contractele drept Ruud Dil, însă în fotbal a ales să poarte numele tatălui său, un profesor de economie, pentru că s-a gândit că Gullit sună mai bine pentru un fotbalist! La vârsta de 10 ani, s-a mutat din cartierul Jordaan, unde a locuit de la naştere în Amsterdam Old West, unde s-a împrietenit pe străzile unde juca fotbal cu Frank Rijkaard. Prima sa echipă a fost ASV Meerboys, apoi a ajuns la clubul DWS, atrăgând şi atenţia antrenorilor echipelor de juniori ai Olandei, unde a evoluat alături de fraţii Erwin și Ronald Koeman şi Wim Kieft. La 16 ani, a semnat primul contract de profesionist cu echipa de primă divizie, Haarlem, devenind la acea vreme cel mai tânăr debutant din Eredivisie. În primul sezon, Haarlem a retrogradat în liga secundă, dar a revenit imediat în elita fotbalului olandez şi graţie lui Gullit, desemnat cel mai bun jucător al stagiunii în Eerste Divisie. Sezonul 1981-1982 a fost unul cu adevărat memorabil pentru Gullit: Haarlem s-a clasat pe locul patru în campionat, calificându-se în cupele europene pentru prima şi singura dată în istoria sa, iar Ruud a înscris golul pe care mai târziu l-a considerat cel mai frumos al carierei într-un meci cu Utrecht, când a driblat patru fundaşi şi apoi portarul advers. Antrenorul de atunci al lui Haarlem, englezul Barry Hughes, l-a descris pe Gullit drept un Duncan Edwards al Olandei, comparându-l cu fostul mare jucător al lui Manchester United, decedat în accidentul aviatic de la Munchen din 1958.

După un asemenea an, Ruud Gullit a ajuns în 1982 la unul dintre giganţii fotbalului olandez, Feyenoord Rotterdam, clubul său de suflet cum avea să-l numească mai târziu, unde a fost avansat din libero, cum evoluase la Haarlem, pe postul de mijlocaş. Alături de legendarul Johan Cruyff, aflat la ultimul sezon din carieră, Gullit a strălucit din plin în ediţia 1983-1984, iar Feyenoord a reuşit eventul campionat-cupă, Ruud fiind desemnat jucătorul olandez al anului. Acel sezon a avut şi un episod neplăcut pentru Gullit: în septembrie 1983, la un meci în deplasare cu St. Mirren, a fost abuzat rasial şi scuipat de fanii scoţieni, în ceea ce Ruud a numit-o „cea mai tristă seară din viaţa mea”.

După ce a marcat 40 de goluri în 101 meciuri pentru Feyenoord, Gullit a fost cumpărat de PSV Eindhoven, unde a avut un impact imediat. A câştigat un nou titlu de campion al Olandei şi a fost numit din nou cel mai bun fotbalist al anului. La PSV, Ruud a început să devină un jucător de talie mondială şi, după un nou titlu, AC Milan l-a transferat în 1987 pentru o sumă record la acea dată, opt milioane de dolari, depăşind vechiul record stabilit de Diego Maradona, în 1984. Tot în acelaşi an, Gullit primeşte Balonul de Aur din partea revistei France Football pentru cel mai bun jucător al anului în Europa, trofeu pe care i-l dedică lui Nelson Mandela, aflat încă în închisoarea de pe Robben Island.

Sezonul 1987-1988 este unul de vis: câştigă lo scudetto cu AC Milan, primul al clubului după nouă ani de aşteptare, şi apoi conduce Olanda din postura de căpitan spre trofeul suprem la EURO 1988 din Germania de Vest. Titlul continental a venit şi ca o revanşă pentru toate neîmplinirile de până atunci ale lui Gullit în echipa naţională. După ce a debutat pentru Portocala Mecanică în 1981 chiar în ziua când împlinea 19 ani, într-un meci pierdut cu 1-2 în faţa Elveţiei, Ruud a fost martorul din teren al ratării calificărilor la trei turnee finale, Mondialele din 1982 şi 1986 şi Europeanul din 1984.

În 1989, Milanul lui Gullit, Rijkaard şi Van Basten a măturat tot în calea spre Cupa Campionilor Europeni: după 5-0 în semifinale cu Real Madrid, a spulberat-o cu 4-0 pe Steaua în ultimul act, în care Ruud a marcat două goluri. Anul următor, Diavolul milanez şi-a apărat trofeul în finala cu Benfica, scor 1-0, dar tripleta olandeză a avut parte de o mare dezamăgire la Cupa Mondială din Italia, unde Portocala Mecanică a fost eliminată în optimile de finală de Germania de Vest, apoi la EURO 1992, fiind scoasă din drumul spre trofeu de Danemarca, în semifinale, după lovituri de departajare. Gullit a jucat ultimul său meci pentru naţionala Olandei în mai 1994 împotriva Scoţiei, iar cu puţin timp înaintea Cupei Mondiale din Statele Unite a părăsit cantonamentul echipei după un conflict cu selecţionerul Dick Advocaat. Două decenii mai târziu, ambii aveau să-şi recunoască greşelile şi să le regrete. Cum imperiul formidabil al Milanului începea să se clatine, iar Gullit nu îşi mai găsea locul în echipă, în 1993, el a plecat la Sampdoria, alături de care a cucerit Cupa Italiei sub comanda lui Sven Goran Eriksson. În acelaşi sezon, a marcat golul decisiv al victoriei cu 3-2 în faţa lui AC Milan. Rossonerii l-au adus înapoi în 1994, dar pentru foarte scurt timp, întrucât după doar opt meciuri, Ruud s-a întors la Sampdoria, unde a mai jucat până în 1995. Avea 33 de ani când a decis să încerce o aventură în Premier League, la Chelsea, unde l-a avut coechipier şi pe Dan Petrescu. În primul sezon, Gullit a ajuns în semifinalele Cupei Angliei, declarându-se foarte încântat de noua experienţă: „Fotbal plăcut, stadion frumos, public minunat, joc bine. A fost singura dată când chiar m-am distrat cu adevărat!”

 

CITEȘTE ȘI | DENNIS BERGKAMP, SIMBOLUL ELEGANȚEI

 

În 1996, după plecarea managerului Glenn Hoddle la naţionala Angliei, lui Ruud Gullit i s-a propus să devină antrenor-jucător. În această postură, a condus-o pe Chelsea spre câştigarea Cupei Angliei, după 2-0 în finala de pe Wembley cu Middlesbrough, primul trofeu al clubului din ultimii 26 de ani! Primul antrenor olandez din istoria Premier League, Gullit devenea şi primul manager din afara Marii Britanii care cucereşte un trofeu major în Anglia. Anul următor, Gullit a fost demis din cauza unor disensiuni cu conducerea lui Chelsea, deşi echipa era pe locul secund în campionat şi era în sferturile de finală ale Cupei Cupelor şi Cupei Ligii, trofee pe care avea să le şi câştige sub comanda lui Gianluca Vialli.

Gullit le-a mai antrenat ulterior, fără succes, însă, pe Newcastle United, Feyenoord, Los Angeles Galaxy şi Terek Groznâi.

There are 3 comments .

  1. Pingback: PSG MADE IN BRAZIL - Bogdan Socol

  2. Pingback: RIJKAARD, PIESA FUNDAMENTALA A PORTOCALEI MECANICE - Bogdan Socol

  3. Pingback: MARCO VAN BASTEN, URIASUL MARELUI MILAN - Bogdan Socol

Lasă un răspuns