FALEMI SI CUPA UNDE FIECARE ARE O SANSA!

3 minutes, 33 seconds

Amintirile din copilaria fotbalistica a fiecaruia dintre noi pot fi de acum si mai dulci si pot face parte si din memoria celorlalti datorita Cupei Intercartiere, o competitie de succes infiintata de Nana Falemi, fostul jucator al Stelei si al Petrolului si fost international camerunez. Ce inseamna aceasta competitie, aflati in interviul de mai jos.– Fale, de unde a apărut ideea de a crea Cupa Intercartiere?

– Din copilarie si ca urmare a pasiunii mele pentru fotbal, pentru sport.

– Ai avut un model dupa care sa te inspiri atunci cand ai demarat acest proiect?

– Am avut mai multe modele: primul model, partidele din copilarie, din curtea scolii dintre cartierele Militari si Drumul Taberei. Apoi, competitiile la care am participat, si nu doar de fotbal, ci si de tenis sau box. Iau lucruri ce tin de organizare, de peste tot si le aduc la Cupa Intercartiere.

– Care sunt regulile si criteriile de inscriere la aceasta competitie?

– Se joaca dupa regulile clasice: cine marcheaza primul doua goluri castiga sau cine conduce dupa 10 minute. Fara arbitru! Fara taxa de inscriere! Competitia este pentru amatori. Deci jucatorii din Liga 1, 2, 3, nu pot juca, la fel nici cei din Liga a 4 -a si nici din competitiile de minifotbal sau futsal. De aici, pot fi maximum doi jucatori intr-un lot.

– Cum poate cineva sa participe la Cupa Intercartiere?

– Echipele se inscriu pe site-ul www.cupaintercartiere.ro, completeaza un formular de inscriere si apoi se anunta pe pagina de Facebook Cupa Intercartiere.

– Cu ce se deosebește Cupa Intercartiere de celelalte competitii de acest gen?

– Este cea mai tare. Este o sarbatoare pentru comunitati. E reala!

– Cupa Intercartiere a avut deja o editie in aceasta vara si se pregateste de a doua editie in toamna. Care a fost bilantul primei editii si ce asteptari sunt pentru toamna?

– 2000 minute de fotbal jucat. 1300 de jucatori. 142 echipe. 4 week-end-uri de joc. Premii de peste 10.000 Euro. Peste 6000 de spectatori si o expunere media foarte buna.

– Am inteles ca pregatesti si niste surprize pentru cea de-a doua editie a Cupei Intercartiere. Poti sa ne spui, macar putin, despre ce este vorba?

– Voi imbunatati conditiile de participare, vom avea un set up mai bun. Voi crea facilitati mai bune pentru echipe si familiile lor. Voi creste numarul echipelor premiate, de la 4 la 6. Voi creste numarul week-end-urilor jucate si numarul echipelor participante.

– Exista posibilitatea ca intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat sa avem o Cupa Intercartiere la nivel national? Si, poate, sa vedem campioana jucand intr-un Champions League la acest nivel?

– In mod normal, anul viitor voi duce Cupa Intercartiere la nivel national. Suntem aproape, dar mai avem cativa pasi de facut. Abia astept sa ajungem acolo.

– Care consideri ca a fost principalul castig al primei editii a Cupei Intercartiere?

– Avem multe si nu vreau sa ne concentram pe ele. Experienta fantastica pe care am avut-o, impreuna cu toti cei implicati si participantii … a fost efectiv o sarbatoare continua, cu emotiile meciurilor, adrenalina si feed back-ul pozitiv din partea participantilor. La care se adauga numarul mare de echipe inscrise si faptul ca meciurile s-au desfasurat fara probleme.

– Exista posibilitatea ca de la aceasta competitie sa apara jucatori interesanti si pentru echipele profesioniste din Romania?

– Este foarte posibil. Ne dorim acest lucru. Cu siguranta se va intampla si acest lucru, pe masura ce vom scadea varsta participantilor.

– Care sunt valorile pe care le promoveaza Cupa Intercartiere?

– Sunt valori simple, care se regasesc in orice comunitatea sanatoasa: sportul, socializarea, respectul, angajarea, responsabilitatea actiunilor ( se joaca fara arbitru), spiritul pozitiv si crearea unei comunitati.

– La final, te rog sa transmiti un mesaj tuturor celor care isi doresc sa joace la Cupa Intercartiere.

– Va asteptam pe toti la toamna, la cea mai tare competitie pentru amatori din Romania. Cupa Intercartiere este pentru toata lumea si pentru jucatorul cu burtica si care joaca o data pe saptamana si pentru cei mai in forma. Toti au sanse. Cel mai bun portar a iesit un IT-ist din Cehia. Portarul echipei de pe locul 4, la un pas de finala, este un tip grasut, tatal a 5 copii. Toata lumea are o sansa.

 

www.BogdanSocol.ro este partener media al Cupei Intercartiere

Facebook Comments

There is 1 comment .

  1. Pingback: BRAZILIA DIN BUCUREŞTII NOI - Bogdan Socol

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: