OMUL CARE A ÎNVINS MOARTEA PRIN FOTBAL

6 minutes, 4 seconds

În urmă cu 77 de ani, pe 14 iulie 1940, Fritz Walter debuta pentru naționala Germaniei tocmai într-un meci cu România! Cu acest prilej, vă propun să ne reamintim de căpitanul Mannschaft-ului devenit campioană mondială în premieră în 1954 prin intermediul acestui capitol din cartea „100 de fotbaliști legendari”.

Povestea lui Fritz Walter este cea a unui om care nu doar că a supravieţuit pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar a şi făcut meciul vieţii sale pentru a-şi salva propria viaţă într-un lagăr de prizonieri. Iar la nouă ani după ce a scăpat de la o moarte sigură în gulagul Siberiei, Walter avea să îşi conducă echipa naţională spre primul titlu mondial! Născut pe 31 octombrie 1920 la Kaiserslautern, cel botezat Friedrich Walter a devenit cunoscut drept Fritz încă de când era copil şi a început să bată mingea pe străzile oraşului său natal. Aproape că nici nu avea cum să ocolească fotbalul întrucât părinţii săi lucrau la restaurantul echipei FC Kaiserslautern. La vârsta de opt ani, ajungea la acest club, unde avea să joace pentru tot restul carierei sale. De altfel, loialitatea sa pentru clubul şi urbea sa a fost atât de puternică şi de specială încât un elev german chiar a pretins că Fritz Walter ar fi fondatorul oraşului Kaiserslautern! Originile acestuia vin din epoca medievală, însă fotbalistul a devenit o figură mitică pentru Kaiserslautern nu doar din punct de vedere sportiv, dar şi ca un simbol al renaşterii şi vindecării Germaniei de după Război.


Fritz Walter a debutat în naţionala Germaniei, când avea numai 19 ani, pe 14 iulie 1940 într-un meci disputat împotriva României. A marcat trei goluri prin care a contribuit la succesul echipei sale cu 9-3. Sepp Herberger, antrenorul Germaniei, i-a spus imediat după partidă: „Nu m-ai dezamăgit. Poţi să revii.” Numai că tânărul Fritz a avut serios de suferit de pe urma faptului că Germania a început atacul asupra Europei în cel de-Al Doilea Război Mondial. Astfel, Walter a trebuit să se înroleze în forţele armate germane, Wehrmacht, şi să plece pe front. Între 1940 şi 1942, în expediţiile sale din Franţa şi din insulele din Marea Mediterană, a contractat malaria, o boală care putea cauza moartea în acele vremuri dacă nu era tratată rapid. În ciuda tratamentului primit, Walter a rămas vulnerabil la temperaturi foarte mari. De aceea, el juca tot mai bine cu cât vremea era tot mai rea, astfel că lumea a ajuns să descrie condiţiile de ploaie drept „vremea lui Fritz Walter”. S-a întors în mai 1942 pentru a face un meci crucial pentru destinul său. Pe 3 mai, naţionala Germaniei a disputat o partidă la Budapesta împotriva Ungariei, un aliat al nemţilor în război. În acea vreme, meciurile de fotbal serveau drept propagandă nazistă pentru a demonstra superioritatea Germaniei în confruntările cu prizonierii speriaţi din ţările ocupate. Cu toate acestea, un eşec era considerat un dezastru din toate punctele de vedere! La pauză, Ungaria conducea cu 3-1, astfel că Sepp Herberger l-a luat deoparte pe Walter şi i-a spus: „Nu lăsa să se întâmple o catastrofă!” Fritz şi-a condus echipa spre o revenire fantastică şi Germania s-a impus cu 5-3. Din fericire pentru Fritz Walter, prestaţia sa din acest meci nu va fi uitată uşor de unul dintre spectatorii din tribune, care va avea un rol determinant în privinţa destinului său.

 

CITEȘTE ȘI | RB LEIPZIG, ENERGIZANTUL DIN BUNDESLIGA

La începutul lui 1945, 40 de mii de germani, printre care şi Walter, au fost luaţi prizonieri de armata rusă şi urmau să fie duşi spre o moarte lentă, dar sigură în Siberia. Şansa lui Fritz a stat, însă, într-o minge de fotbal! Ajuns într-un lagăr din Sighetu Marmaţiei, în aşteptarea eşalonului care trebuia să-l transporte în gulagul siberian, Walter a fost pus să joace într-un meci între paznici şi prizonieri. Avea să fie meciul vieţii lui pentru că acesta îl va salva de la moarte! Fritz s-a evidenţiat imediat, iar în pauza jocului, unul dintre gardienii maghiari care îi păzea pe deţinuţi a venit la el şi i-a spus că îl cunoaşte. Walter s-a temut de ce era mai rău, însă gardianul a continuat: „Ungaria – Germania, Budapesta, 1942. Aţi câştigat cu 5-3!” A doua zi, numele lui Fritz dispăruse de pe lista prizonierilor care urmau să fie deportaţi în Siberia. Fotbalul îi salvase viaţa!
Revenit în Germania, Walter s-a dedicat marii sale iubiri, FC Kaiserslautern, pe care a condus-o spre primul său titlu de campioană, cucerit în 1951. În acelaşi an, Fritz Walter se întorcea după şapte ani de absenţă în echipa naţională din postura de căpitan într-un meci cu Elveţia, disputat pe 15 aprilie. În 1953, Kaiserslautern a mai câştigat un titlu în Germania, iar în următorii doi ani s-a clasat pe locul secund. Atât de influent era Fritz în jocul lui 1.FCK încât echipa era cunoscută drept „11-le lui Walter”!


Şi a venit Cupa Mondială din Elveţia! Fritz avea deja 34 de ani, iar Germania căzuse în aceeaşi grupă cu Ungaria, considerată cea mai puternică din Europa în acel moment, mai ales după ce cucerise titlul olimpic cu doi ani înainte. Maghiarii aveau un portar de neînvins, Gyula Grosics, şi atacanţi excelenţi ca Ferenc Puşkaş, Şandor Kocsis şi Nandor Hidegkuti, iar în meciul direct din grupe, aceștia au făcut ravagii în defensiva nemților, zdrobită cu 8-3. Totuși, Germania s-a calificat și ea în sferturile de finală, unde a învins clar echipa Iugoslaviei cu 2-0. În semifinale, nemții au pulverizat și Austria cu scorul de 6-1, dar în finala de la Berna aveau de înfruntat din nou naționala Ungariei. Înaintea ultimului act, toată lumea aștepta triumful maghiarilor, mai ales după demonstrația de forță din grupe. Meciul a început perfect pentru Ungaria, care conducea cu 2-0 după doar opt minute. Dar imediat, nemții au egalat, apoi, cu şapte minute înainte de terminarea timpului regulamentar de joc, au înscris cel de-al treilea gol, golul victoriei. Meciul s-a desfăşurat pe o ploaie torenţială, adică exact „Vremea lui Fritz Walter”. După ce a ridicat deasupra capului din postura de căpitan trofeul Jules Rimet, eroul de la Berna, cum a devenit cunoscut în urma finalei, Fritz Walter s-a retras din Mannschaft, pentru care a marcat 33 de goluri în 61 de meciuri. La Kaiserslautern, a mai evoluat până în 1959, când avea deja 39 de ani.

În 1985, cu ocazia celei de a 65-a aniversări a marelui fotbalist, stadionul echipei Kaiserslautern a fost denumit Fritz Walter Stadion. Fritz Walter s-a stins din viaţă în 2002, la 82 de ani. Peste patru ani, în 2006, pe stadionul din Kaiserslautern s-a ținut un minut de reculegere în memoria sa cu ocazia meciului de la Cupa Mondială dintre SUA și Italia. A fost ca o reparație morală a Germaniei față de dezamăgirea lui Fritz Walter că la Mondialul din 1974, Kaiserslautern nu a fost ales printre orașele gazdă!

There are 2 comments .

  1. E ceva contradictoriu în ceea ce privește „filmul meciului” finalei de la Berna: eu știam ca la pauza a fost 2-2, iar cu câteva minute înainte de final Germania a făcut 3-2. Din articol se înțelege ca la pauză era 2-1 pentru Ungaria, iar golul victoriei Germaniei a fost marcat în prelungirile meciului…unul din noi sigur greșește. 🙂 Oricum, felicitări pentru articol și mulțumesc mai ales pentru ca, înainte de articolul ăsta, Fritz Walter era doar un nume pentru mine, iar acum e deja legat de o poveste.

Lasă un răspuns