BELO, ELEGANȚA DUSĂ LA RANG DE ARTĂ

4 minutes, 41 seconds

Astăzi, Miodrag Belodedici a împlinit 53 de ani. Cu această ocazie, vă invit să ne reamintim de unul dintre cei mai eleganţi și mai buni fundaşi centrali din fotbalul mondial în anii ‘90. Primul jucător din istorie care a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite şi, lucru şi mai special, ambele din Europa de Est, Belodedici s-a distins şi prin atitudinea fair-play de pe teren datorită căreia nu a primit vreun cartonaş roşu în întreaga carieră întinsă pe aproape două decenii.

Născut pe 20 mai 1964 la Socol, judeţul Caraş-Severin, aproape de graniţa cu Serbia, Miodrag Belodedici a început fotbalul la Minerul Moldova Nouă, la 14 ani, apoi a ajuns la Luceafărul, clubul creat de Federaţia Română de Fotbal pentru a aduna tinerele talente din întreaga țară şi unde a legat o relaţie specială cu Gheorghe Hagi şi Gabi Balint, care aveau să-i devină colegi şi la seniori. În 1982, Belo a ajuns în curtea Stelei, care tocmai punea bazele echipei ce urma să cucerească Cupa Campionilor Europeni, patru ani mai târziu. La Steaua, Belodedici şi-a câştigat porecla „Căprioara” datorită fizicului longilin şi a stilului său elegant de a-şi deposeda adversarii. Miodrag Belodedici a câştigat cinci titluri de campion şi cinci Cupe ale României cu gruparea din Ghencea, dar momentul de apogeu l-a reprezentat finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, de la Sevilla, când Steaua, cu el pe teren tot meciul, s-a impus cu 2-0 în faţa Barcelonei după lovituri de departajare. La nici 22 de ani, Belo era cel mai tânăr jucător din lotul campioanei Europei. El a mai participat şi la câştigarea Supercupei Europei, în februarie 1987, 1-0 cu Dinamo Kiev, şi a fost văzut de mulţi drept cel mai bun jucător al finalei Cupei Intercontinentale cu River Plate, dar cum argentinienii au triumfat cu 1-0 la Tokyo, omul finalei a fost ales Alzamendi, astfel că Belo a ratat şansa de a primi un autoturism Toyota din partea organizatorilor.

Desen realizat de Roman Cenușă

Tot în această perioadă glorioasă, Belodedici a debutat şi în echipa naţională a României pe 31 iulie 1984 într-un amical câştigat cu 1-0 în faţa Chinei. În 1988, însă, Miodrag Belodedici a fugit peste graniţă în Iugoslavia pentru că nu mai suporta sistemul comunist din România, aşa cum el însuşi avea să declare mai târziu. Această decizie a sa i-a atras o suspendare pe un an din partea UEFA şi o condamnare la zece ani de închisoare in absentia pentru că a fost considerat trădător. Norocul său a fost că Revoluţia din 1989 l-a salvat de pedeapsă, dar, totuşi, a ratat participarea la Coppa del Mondo din 1990. În 1989, i s-a oferit şansa să joace la Steaua Roşie Belgrad, după o discuţie cu preşedintele clubului, fostul mare internaţional sârb Dragan Dzajic, dar în primul sezon a fost nevoit să joace în liga a treia pentru echipa secundă din cauza situaţiei sale. Doi ani mai târziu, Belodedici punea din nou mâna pe Cupa Campionilor Europeni, după o nouă finală decisă la lovituri de departajare. Steaua Roşie a învins-o la penalty-uri pe Olympique Marseille pe Stadio San Nicola din Bari, iar Belodedici a fost unul dintre marcatori la 11 metri.

 

„Ţineam atât cu Steaua României, cât şi cu Steaua Serbiei. Nu pot face o diferenţiere între cele două echipe, amândouă mi-au rămas în suflet. Am câştigat Cupa Campionilor Europeni cu fiecare”, este mândria cea mai mare a lui Belodedici, care a reuşit în acel an de graţie 1991 tripla istorică formată din campionat, cupă şi Cupa Campionilor plus Cupa Intercontinentală, alături de superjucători care au impresionat ulterior în cele mai puternice ligi din Europa, precum Sinisa Mihajlovic, Vladimir Jugovic, Dejan Savicevic sau Robert Prosinecki.

 

CITEȘTE ȘI | GABI BALINT ȘI GOLURILE NEMURITOARE

„Belodedici a transformat meseria de fundaş în artă! N-am văzut pe nimeni să facă asta în afara lui”, a spus Prosinecki, care a jucat mai târziu şi la Real Madrid şi Barcelona.

În 1992, după trei titluri consecutive în Iugoslavia, Belodedici s-a transferat în Spania, la Valencia, unde a rămas până în 1994, când a plecat la Real Valladolid. În acelaşi timp, Belo a revenit şi la naţionala României, unde s-a evidenţiat la Cupa Mondială din 1994, mai ales în meciul din optimile de finală cu Argentina, câştigat de tricolori cu 3-2. În sferturi, însă, Belodedici a ratat penalty-ul decisiv al confruntării cu Suedia şi România a ratat şansa intrării în careul de aşi al Mondialului american. Miodrag Belodedici a mai bifat cu echipa naţională două turnee finale de EURO, 1996 şi 2000, şi Cupa Mondială din 1998 din Franţa. Ultima sa partidă pentru reprezentativa României a fost în sferturile de finală ale EURO 2000, 0-2 cu Italia. În total, a strâns 55 de selecţii sub tricolor şi a marcat de cinci ori. În 1995, Belodedici a ajuns să joace în liga secundă la Villarreal, apoi s-a mutat în Mexic la Atlante. În 1998, la 34 de ani, a revenit la Steaua, alături de care a mai cucerit o cupă şi un titlu. După ce s-a încoronat campion al României în 2001, Miodrag Belodedici s-a retras din activitate, la 37 de ani.

P.S. Povestea lui Miodrag Belodedici poate fi citită și în cartea „100 de fotbaliști legendari”, pe care o găsiți deja în librăriile reale și virtuale.

There are 2 comments .

  1. Pingback: ILIE BALACI, MINUNEA BLONDĂ A CRAIOVEI - Bogdan Socol

Lasă un răspuns