DANEMARCA, PUNCT SI DE LA CAPAT

5 minutes, 36 seconds

Danemarca este reperul care delimiteaza clar cea mai stralucitoare perioada din istoria echipei nationale a Romaniei, asa cum valurile inspumate scot si mai bine in evidenta contururile unei insule izolate intr-un ocean nesfarsit. Si asta pentru ca dubla cu danezii din 1989 a marcat nasterea Generatiei de Aur a fotbalului romanesc, cea mai mare colectie de talente adunate laolalta sub tricolor, asa cum meciul blestemat de la Copenhaga din 2003 a confirmat iesirea din prim-plan, dupa ce esuasem si cu doi ani inainte in fata Sloveniei, in barajul de calificare la Cupa Mondiala.

Danemarca a fost pentru noi borna de unde a inceput si unde s-a sfarsit luna de miere a nationalei Romaniei cu fotbalul de rang inalt la nivel mondial. Iata ca tara lui Hamlet ne iese in cale in mod ciclic, o data la 14 ani, pentru a ne pune in fata unor provocari majore, ca niste examene ale vietii. Si in 1989 si in 2003, Romania a infruntat Danemarca in ultimul meci al calificarilor cu intrebarea hamletiana de a fi sau a nu fi la turneul final. Daca ne gandim si la duelurile din 1963 care au avut drept miza prezenta la Jocurile Olimpice de la Tokyo, observam ca mai mereu Danemarca a avut o legatura speciala in desenarea destinului nostru fotbalistic.

La fel stau lucrurile si acum, in 2017, cand danezii ne ies in cale pentru a vedea daca avem forta, valoarea si atitudinea necesare pentru a juca din nou la un Campionat Mondial dupa 20 de ani de pauza, asa cum s-a intamplat si in 1989. Numai ca, spre deosebire de situatia de acum 28 de ani (atat a trecut, Dumnezeule, de atunci?!), cand fotbalul tricolor era pe creasta valului, dupa ce Steaua castigase Cupa Campionilor si Supercupa Europei si mai jucase o finala si o semifinala, iar Universitatea Craiova si Dinamo bifasera si ele doua semifinale in competitiile continentale, acum ne este destul de greu sa ne agatam de un element solid care sa ne dea incredere ca putem spulbera stanca scandinava.

 

INTRA AICI PENTRU A BENEFICIA DE OFERTA WEEKEND-ULUI DE LA BETFAIR: COTA 10 PENTRU VICTORIA ROMANIEI IN MECIUL CU DANEMARCA

Romania din toamna lui 1989 a aratat o putere mentala extraordinara, care avea sa transmita, ca prin vraja, o energie speciala strazii o luna mai tarziu, prin Revolutia datatoare de libertate. Pentru ca ceea ce au realizat tricolorii in acel meci din 15 noiembrie din Ghencea a fost ca o revolutie fotbalistica. Invinsi in urma cu o luna cu 3-0 la Copenhaga, jucatorii lui Emeric Ienei (La multi ani marelui domn al fotbalului romanesc pentru cele 80 de primaveri implinite ieri!) au facut o veritabila demonstratie de sacrificiu, spirit de echipa, valoare, dar mai ales o forta psihica de nezdruncinat. In niste vremuri cand caldura si lumina devenisera un lux pentru populatia Romaniei, tricolorii au revarsat valuri de fericire pentru fanii stransi unii intr-altii precum pinguinii imperiali in lunga iarna polara.

Obligata sa invinga pentru a putea ajunge la Coppa del Mondo Italia 1990, nationala noastra a inceput, practic, meciul de la 0-1, dupa ce Povlsen a deschis scorul in minutul 6. Totul parea naruit si creionat in cele mai sumbre culori, mai ales ca existau si amenintari din partea politrucilor acelor timpuri tulburi ca Steaua si Dinamo, care asigurau majoritatea lotului national, se vor desfiinta in cazul ratarii calificarii. Iar in fata Romaniei era o echipa unde jucau Peter Schmeichel, fratii Brian si Michael Laudrup, Soren Lerby sau Flemming Povlsen si care peste doar doi ani si jumatate avea sa produca una dintre cele mai mari lovituri din istoria fotbalului, cucerind titlul european dupa ce isi adunase jucatorii de pe plaje!

Numai ca nationala Romaniei nu a dat inapoi in ciuda acestui nou obstacol, care a indarjit-o si mai tare. Dupa atatea batalii impotriva celor mai mari cluburi si contra celor mai valorosi jucatori ai momentului in cupele europene, tricolorii nu mai aveau vreun complex de inferioritate in fata niciunui adversar. A spus-o chiar Stefan Iovan, miercuri dimineata, la Digi Sport Matinal: „Eram constienti de valoarea noastra si nu ne mai era teama de nimeni!” In plus, tactica lui Emeric Ienei s-a dovedit perfecta. A inceput cu Silviu Lung – Dan Petrescu, Ioan Andone, Ştefan Iovan, Iosif Rotariu – Ioan Ovidiu Sabău, Gica Popescu, Dănuţ Lupu, Gheorghe Hagi – Marius Lăcătuş şi Gabi Balint. Cum regretatul Mişa Klein era suspendat, Rotariu a fost reprofilat fundas stanga, iar Gica Popescu a avut rolul de a cobora in aparare atunci cand danezii aveau posesia si de a reveni in linia mediana cand noi eram la constructie.

Cu o energie extraordinara, care a facut un circuit inchis dinspre tribune spre teren si invers, tricolorii s-au aruncat peste danezi si au egalat la 1 in minutul 25 prin Gabi Balint, care a deblocat destinul, obligandu-l cumva sa-i fie favorabil, asa cum s-a mai tot intamplat in momentele cruciale. Dar nu avea sa fie singura isprava din acest meci a lui Gaboaja, fotbalistul cu cele mai importante goluri, poate, in intreaga istorie a fotbalului romanesc: cu Barcelona, in finala de la Sevilla din 1986, cu Danemarca in 1989 si impotriva campioanei mondiale, Argentina, pe San Paolo din Napoli in remiza care avea sa ne duca in premiera in optimile de finala ale unui Mundial.

In minutul 37, Romania trece in avantaj gratie lui Nelutu Sabau, neobositul mijlocas care invinsese si Italia in amicalul de lux din primavara lui 1989 de la Sibiu. Era 2-1 pentru ai nostri si echipa lui Emeric Ienei era cu un pas la Coppa del Mondo! Acolo de unde lipsisem in ultimii 20 de ani, de la ispravile lui Rica Raducanu, Mocanu, Lupescu, Dumitrache, Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Dembrovschi si Dobrin, chiar daca Gascanul nu a prins niciun minut in Mexic, in „Groapa cu lei” de la Guadalajara.

Cu o jumatate de ora inainte de finalul meciului, Balint face 3-1 si aproape ca atingeam al noualea cer. Numai ca imediat, Hagi a luat un cartonas rosu, care il va face sa rateze debutul turneului final din 1990, si asta ne-a facut sa avem mici emotii spre final. Insa, nimeni si nimic nu a putut sa impiedice aceasta revolutie fotbalistica a Romaniei, care avea sa ne deschida lumea, asa cum s-a intamplat si cu Revolutia din decembrie ’89.

Asadar, duminica la Cluj, tricolorii ar trebui sa isi aminteasca doar de aceste fapte de vitejie ale ilustrilor lor predecesori pentru a pastra intact visul calificarii. Faptul ca acum noi avem pe banca un neamt, Christoph Daum, iar in urma cu 28 de ani, Danemarca era antrenata de un german, Sepp Piontek, nici nu ar trebui sa conteze. Pana la urma, daca se respecta regula de pana acum, dupa 14 ani, ar fi iarasi randul nostru sa mergem la un turneu final!

 

P.S. Acest articol poate fi citit si pe site-ul activenews.ro.

Facebook Comments

There are 0 comments .

Lasă un răspuns